Trasee turistice - Harta turistica - Agentii de turism - Cazare - Restaurante - Agrement - Trasee turistice - Harta turistica - Agentii de turism - Cazare - Restaurante - Agrement - Trasee turistice - Harta turistica - Agentii de turism - Cazare - Restaurante - Agrement - Trasee turistice - Harta turistica - Agentii de turism - Cazare - Restaurante - Agrement - Trasee turistice - Harta turistica - Agentii de turism - Cazare - Restaurante - Agrement - Trasee turistice - Harta turistica - Agentii de turism - Cazare - Restaurante - Agrement - Trasee turistice - Harta turistica - Agentii de turism - Cazare - Restaurante - Agrement - Trasee turistice - Harta turistica - Agentii de turism - Cazare - Restaurante - Agrement - Trasee turistice - Harta turistica - Agentii de turism - Cazare - Restaurante - Agrement - Trasee turistice - Harta turistica - Agentii de turism - Cazare - Restaurante - Agrement - Trasee turistice - Harta turistica - Agentii de turism - Cazare - Restaurante - Agrement
www.maramures-ofertaturistica.ro
De la intersectia strazilor Bogdan Voda si Dragos Voda (în apropiere se afla Statuia Ostasului român, ridicata în anul 1971, autor sculptorul Doru Popovici), DN 18 urmeaza spre nord-est strada Dragos Voda, lasând în stânga biserica ortodoxa (fosta greco-catolica) "Adormirea Maicii Domnului" (*) -monument istoric, ridicata în 1890-1892 în stil neogotic, cu pictura realizata de Traian Biltiu-Dancus si Tasso Marchini în anii 1930-1932, pictura refacuta în anii 2004-2008. Iconostasul a fost realizat tot de Traian Biltiu-Dancus. În fata bisericii, în anul 2009 s-a ridicat o cruce de piatra în stil brâncovenesc, copie a celei de la Patriarhia din Bucuresti. Mai încolo, la intersectia cu strada Tudor Vladimirescu, pe dreapta, o casa modesta cu o placa memoriala, arata ca aici s-a nascut Elie Wiesel, primul sighetean laureat al premiului Nobel. Casa memoriala "Elie Wiesel" (**) este o casa-muzeu. Mai încolo pe stânga se afla vila Grodl (*), edificata în anul 1887, ce gazduieste acum Caminul-spital de adulti bolnavi cronici, iar pe dreapta, dincolo de scuarul cu statuia generalului Leonard Mociulschi si de fusul de lemn de 14 m înaltime, se afla cladirile cazarmei ridicate în anul 1825, utilizate acum de Politia de frontiera (denumirea traditionala româneasca de "graniceri" fiind modificata pentru ca era nu era "compatibila" cu limba engleza). În fata s-a construit între anii 2007-2009 biserica de lemn cu hramul "Sf. Voievod Stefan cel Mare".
Drumul întra apoi în cartierul Camara, vechea zona industriala a Sighetului, prin înfiintarea în anul 1873 a Directiei Generale a Exploatarilor Saline (Camara Sarii), unde se executa o prelucrare primara a sarii, adusa aici de 3 cai ferate industriale dinspre Ocna Sugatag (data în folosinta la 1 septembrie 1883), Costiui (8 decembrie 1883) si Slatina (30 ianuarie 1892). Se mai pastreaza constructii de sec. XIX, o capela romano-catolica si vechea gara Camara.
Traversând calea ferata, DN 18 strabate un cartier cu aspect rural pregnant, lasând apoi în stânga lacul Teplita (lacul lui Nasui) (**), acumulare de apa pentru agrement prin îndiguirea unui pârâu scurt, ce provine dintr-un izvor puternic, toponim în care recunoastem denumirea slava ce numeste o apa calda (care nu îngheata). Drumul urca apoi spre o terasa a Tisei, întrând în localitatea TISA (DN 18, km 67), atestata documentar din anul 1374, sat cu numeroase magnolii, prezente în aproape toate curtile.
Din dreptul bisericii de lemn greco-catolice (sfintite în anul 2000), un drum spre stânga duce la conacul Szaplonczay (*) ridicat în anii 1848-1849, (acum sediu al scolii locale), pitoresc asezata pe marginea terasei Tisei. Micul parc dendrologic din curtea scolii pastreaza din ce în ce mai putine exemplare de arbori exotici si din ce în ce mai multe "cioate" (inclusiv una de Gingko biloba). Se mai pastreaza înca arbori exotici (arborele de lalele, platan, nuc american, Tsuga canadiensis, pe lânga specii comune (stejar, pin, salcâm). Localitatea este renumita între cunoscatori, pentru muzeul particular al familiei Pipas, cu colectiile de arta traditionala si culta, ca si prin tesaturile realizate cu migala, vopsite în culori naturale, de catre aceeasi familie.
Urmatoarea localitate este CRACIUNESTI (DN 18, km 7), atestata documentar din anul 1485. Aici DN 18 paraseste valeaTisei, traversând spre SE în bazinul Ronisoarei. Urmând însa drumul spre BOCICOIU MARE (DJ 185 cca 1 km, pâna la casa cu nr. 144, putem coborî la stânga în lunca Tisei, unde s-au aflat Baile Craciunesti, dezafectate dupa inundatia din anul 1970. Aici era utilizata o apa sarata (mineralizatie totala de 17,1 g/l), având continuturi ridicate de brom si iod, sursa hidrominerala cu cele mai ridicate continuturi în aceste elemente dintre apele tamaduitoare ale Maramuresului. Tentativa de reactivare a bailor de dupa anul 1996 a ramas din pacate nefinalizata.
La cca 3 km est de Bocicoiu Mare, la intrarea în localitatea LUNCA LA TISA, pe micul pârâu Potok (în dreapta) se afla locul-tip al descoperirii "diamantelor de Maramures" (**), cristale de cuart extrem de limpezi, stralucitoare chiar în conditiile unei iluminari reduse.
Dupa ce din Craciunesti traversam spre stânga calea ferata si apoi o culme, ajungem în bazinul vaii Ronisoara, unde ne întâmpina siluetele unor fânete împodobite aproape geometric cu clai de fân. Intram în RONA DE JOS (DN 18, km 14), localitate atestata documentar din anul 1390. Pe micul deal de înainte de amplasamentul cladirilor administrative comunale, coborând la dreapta pe lânga moara, ajungem la o armonioasa biserica de lemn "Adormirea Maicii Domnului" (**) acum greco-catolica, ascunsa vederii din sosea, ridicata în anul 1720 (dupa alte datari în 1637, 1665 s-au chiar 1793) din lemn de stejar, cu talpi groase, o parte din iconostas pastrând înca marturii ale picturii realizate de Ion Plohod din Dragomiresti în anul 1817.
Cimitirul de lânga biserica de lemn pastreaza morminte vechi (sec. XVIII-XIX), poarta de lemn, realizata de vestitul mester Borodi Gheorghe din Vadu Izei acum mai mult de 50 de ani (1958), fiind dezafectata. Peretele exterior al bisericii are o placa de marmura cu numele a 38 de locuitori cazuti în timpul primului razboi mondial. Biserica ortodoxa noua (fosta greco-catolica), ridicata între anii 1912-1938, are destul de ciudate (sigur unice) turnulete pe zidul înconjurator.
Dupa podul de la gura vaii Lalu (pe care se poate urca la grota lui Dobos din Dealul Camnea), drumul intra în RONA DE SUS (DN 18, km 18) localitate locuita de ucraineni. În centrul localitatii, un monument modest dar emotionant, cinsteste memoria nevinovatului si uitatului erou necunoscut. Ceva mai încolo, scoala locala are o placa de marmura care arata ca în anul 1998 s-au împlinit 225 ani de la prima mentiune a învatamântului aici. Biserica situata tot în stânga, putin retrasa de la sosea, dateaza din anul 1895, fiind resfintita în anul 2002 dupa refacerea picturii de catre mesteri din Mukacevo (Ucraina). În dreapta pe Dealul Hritcov s-a sfintit în 28 august 1992 (Adormirea Maicii Domnului dupa calendarul vechi) locul primei manastiri ucrainene din România. Chiliile au fost terminate în anul 1996, biserica fiind înaltata în anii 1994-1998. Chilia duhovnicului este decorata de o pictura a lui Aurel Dan. Mai exista un paraclis, staretia si un altar pentru slujbele de vara. Accesul mai facil este din centrul localitatii Costiui.
La iesirea din Rona de Sus, un drum asfaltat (DC 16) se desprinde spre dreapta, înspre localitatea COSTIUI (3 km), localitate atestata documentar din anul 1353, când devine domeniu regal, cu o vestita salina în exploatare pâna în anul 1936. Dupa intrarea în Costiui, în stânga dincolo de vale, pe un deal cu larice se înalta o capela ridicata în anul 1842 (*), la partea superioara a unei "Cai a Crucii", nelipsita la comunitatile romano-catolice. Casele vechi de lemn (**), mici si acoperite cu sindrila, cu semirozete de sindrila la coltul superior al acoperisului, sunt pe cale de disparitie. Ele marcheaza vechi case ale germanilor din Slovacia (tipteri), adusi aici în anul 1729, odata cu programul de valorificare economica a resurselor locale, al stapânirii imperiale austriece. Putin mai în amonte, dincolo de vale se afla un izvor renumit -Ciuroiul Mare (izvorul Ciuroiul Mic fiind situat în aval), în spatele caruia pe Dealul Senes (de fapt "Fenyves", adica bradet) se afla rezervatia naturala (**) ce ocroteste o suprafata de 0,7 ha de larice, plantatie facuta de Scoala Superioara de Silvicultura din Rahiv (acum în Ucraina) în anul 1822, precum si mai multi stejari seculari. În partea dreapta, pe coasta dealului se afla biserica ortodoxa (fosta greco-catolica) "Adormirea Maicii Domnului", ridicata în anul 1775.
În centrul localitatii, drumul din stânga duce spre statiunea balneara sezoniera (*), ce dispune de un bazin cu apa sarata, bufet, casute camping. Drumul ce duce înainte ajunge în piata Sf. Florian, dominata de statuia Sf. Ioan Nepomuk ("Sfântul" oficial al mineritului austriac, produs al Contrareformei, initial considerat ocrotitor al muncitorilor din saline), ridicata în anul 1742, cu inscriptii în limba latina. Înainte drumul ne scoate pe malul fostului lac Francisc, "ocupat" acum de o importanta alunecare de teren. Dincolo de galeria Apaffy, deasupra zonei afectata de alunecari, se afla capela Sf Ana. Spre dreapta, drumul duce la manastirea ucraineana din Rona de Sus.
Din piata Sf. Florian spre stânga, drumul marginit de tei seculari duce la biserica romano-catolica "Sf. Ioan" ridicata în 1804-1812. În stânga bisericii, cladirea scolii actuale este sediul fostului Oficiu salinar, ce a fost pentru scurt timp castel de vânatoare al principelui Apaffy (**), cu similitudini evidente de arhitectura cu castelul similar de la Dumbraveni-Mures, stramosul lui fiind un "castellum" de la care provine numele românesc si cel ucrainean al localitatii.
Revenim la bifurcatia de drumuri din capatul localitatii Rona de Sus (DN 18, km 17), strabatând în continuare codrii de foioase de la obârsia Ronisoarei, în urcus spre pasul Herea (preluat ca anticul Hera în toate publicatiile de pâna acum). Popasurile turistice Colnic, Hramnic si Hera (de la izvorul Ciuroi) ofera alternative de popas (cazare doar la ultimul) pe care nu le regasim în alte locuri. Putin în amonte, în stânga se afla rezervatia naturala Padurea Ronisoara, arboret de gorun cu o suprafata ocrotita de 89,2 ha. Gorunetul este în fond o padure amestecata de gorun si fag, ocrotita pentru a deveni "rezervorul" de seminte din care sa renasca falnicii codrii de foioase de la obârsia Ronisoarei, cei renumiti în Evul mediu ca materie prima de calitate pentru corabiile ce brazdau apele Terrei.
Putin mai în amonte, într-o sa slab conturata, un drum auto spre stânga urmat de marcaj turistic, ne conduce dupa cca 1,5 km la manastirea Izvorul Tamaduirii (*), în care slujbele se tin în limba româna si ucraineana. Asezamântul cuprinde o biserica de lemn, chilii, staretie, sala de mese, casa de oaspeti si o icoana pictata între anii 1996-1997, care "lacrimeaza" înainte de evenimente grele (s-a întâmplat acest lucru, dupa spusele staretului Agaton, în anii 2002, 2005 si 2008, înainte de inundatiile catastrofale). De aici, marcajul turistic continua în V. Luhei, pe la izvorul sulfuros, pâna în gara Valea Viseului.
Din sa spre dreapta, marcajul ajunge în Bârsana pe valea Muntelui, cea pe care turmele de oi ale localitatii, luau calea spre pasunile montane din muntii Maramuresului.
În continuare, dupa un palier cvasiorizontal prin padure, în Dealul Petrova, peisajul se deschide larg spre valea Viseului, un evantai larg de vârfuri de munte atragându-ne atentia (cele mai multe din muntii Maramuresului - Poloninca (1622 m), Serban (1793 m), Pop Ivan (1937 m), Mihailec (1918 m), Farcau (1956 m), dar si Pietrosul Rodnei (2303 m) si Tiblesul (1839 m). Drumul coboara în serpentine, ajungând în valea Viseului în localitatea Petrova.
DN 18 strabate apoi localitatea PETROVA (DN 18, km 36), unde în centru lasam în dreapta casa cu basorelieful dr. Gh. Bilascu, fiu al satului, întemeietorul învatamântului stomatologic interbelic românesc de la Cluj. De aici este originara si familia Filipascu (fosta Filipciuc), cu cei doi reprezentanti remarcabili: prof. dr. Alexandru (doctor în teologie si filozofie, hirotonisit preot greco-catolic, autor al unei istorii a Maramuresului, scrisa într-o perioada de grele framântari istorice, cu o rigoare care transcede evenimentelor) si fiul acestuia, prof. dr. Alexandru (1937-2006), biolog si ornitolog de exceptie. Sa mai adaugam pe cei denumiti generic " Petrovay" apartinând mai multor familii, membri importanti prin activitatea lor (Nicolae Petrovay a copiat "Codicele Petrovay" în anul 1672, care cuprinde si 5 versuri populare, transcrise cu ortografia maghiara), istoricul Petrováy Gy. (care desi deznationalizat, a început sa învete limba materna la senectute) care fost colaboratorul lui I. Mihalyi de Apsa, dar si prof. dr. Ion Petrovay, "motorul" activitatii culturale a Cenaclului "Mihai Eminescu" din localitate, autorul unei suite lungi de lucrari de prezentare culturala a înaintasilor.
Biserica din centrul localitatii a fost ridicata între anii 1872-1878, de mare interes turistic fiind si vechea casa de lemn Mihalca (nr. 793) (**), considerata cea mai veche (sec. XVIII) locuinta existenta pe valea Viseului o adevarata "curte voievodala" de lemn.
Ar mai merita mentionata revolta din 16 ianuarie 1989 împotriva desfiintarii comunei si alipirii ei ca simplu sat la localitatea vecina (Leordina), desi aceasta a fost amorsata de functionarii ce nu doreau sa faca naveta.
Urmatoarea localitate este LEORDINA (DN 18, km 42), cu biserica "Sf. Arhangheli Mihail si Gavril" ridicata în anul 1864, turnul fiind ridicat în anul 1894. Localitatea fost cunoscuta multe decenii ca important centru forestier, dupa ce calea ferata militara îngusta spre Poienile de sub Munte - Gura Ricai, edificata în anul 1914 în doar 3 luni, a devenit forestiera. În cimitirul localitatii se mai pastreaza o portiune înconjurata cu zid de piatra în anul 1917 (refacut în anul 2005), în care au fost îngropati mai multi militari ai armatelor germane si austro-ungare. Sa mai spunem ca în localitate se mai pastreaza si câteva case vechi evreiesti. În centrul localitatii vegheaza Monumentul eroilor, flancat de doua tunuri.
Dincolo de confluenta cu valea Spinului (afluent stâng), drumul strabate un defileu în gresii, patrunzând apoi într-un nou culoar depresionar. Pe stânga vedem o biserica de lemn privata, în incinta unor amenajari turistice pitoresti. Apoi DN 18 strabate VISEU DE JOS (DN 18, km 54), lasând în dreapta drumul (DJ 188) spre Bogdan Voda (în valea Izei) prin Bocicoel (dincolo de râu, pe terasa, se ridica biserica noua de lemn din zona Danova). În zona centrala a localitatii, putin în dreapta se afla biserica "Sf. Nicolae, ridicata în anul 1895. Intram apoi în Viseu de Mijloc (înglobat acum orasului Viseu de Sus), pe stânga fiind biserica "Bunavestire", construita în anul 1827.
De la magazinul din centru, un drum se desprinde spre stânga spre Valea Vinului (**) - cartier al Viseului de Sus cu vocatie turistica, balneara si de agrement, a carei denumire nu provine de la podgorii (care nici nu îsi au locul aici, în etajul coniferelor), ci de la apele minerale denumite borcuturi în Transilvania, topic maghiar (bor = vin, kut = fântâna) în care recunoastem fie o metafora a spritului vienez, fie mai degraba o denumire data de persoane originare din zone viticole departate, dar fara izvoare minerale si adaptata rapid de localnici, care nu cunosteau binefacerile vinului. Pe Valea Vinului (cartier înfiintat la începutul sec. XX prin stabilirea aici a 3 familii de tipteri -denumirea generica a populatiei de origine germana din Viseu de Sus, provenita de la orasul Zips -Spisk din Slovacia, de unde a venit masa principala a colonistilor) sunt inventariate 27 izvoare minerale, cu o compozitie destul de variata, având astfel un potential (nevalorificat înca) remarcabil.
Dincolo de Viseu de Mijloc, lasam în dreapta valea si "cartierul" Botoaia, întrând în VISEU DE SUS (DN 18, km 60) localitate ridicata în 2009 la rangul de statiune turistica de interes local. Lasam pe stânga noua biserica ortodoxa de lemn si dupa ce traversam Viseul, intram în zona rezidentiala a orasului. Localitatea este atestata documentar din anul 1363 si dupa instaurarea administratiei austriece, între anii 1776-1820 sunt aduse mai multe familii germane din Slovacia si Austria, pentru valorificarea lemnului din bazinul vaii Vaser, cartierul Tipterai (*) de pe malul drept al Vaserului pastrând si acum amprenta mestesugului constructiilor de lemn, a traiului modest determinat de aceasta ocupatie, chiar daca locuitorii cartierului (în cea mai mare parte) sunt acum de alte etnii. Tipterii înfiinteaza cca 20 de mici asezari permanente pe Vaser (Valea Pestilor si Lunca Balmos - singurele existente si acum, Bardau, Suligul Mare, Faina - disparute). La Faina se construieste la începutul sec. XX (în anul 1900, dupa alte surse - 1908) o biserica de lemn romano-catolica cu hramul Sf. Elisabeta (regina Ungariei în acel moment), existenta si acum. Mai sus de biserica, în perioada interbelica a existat o casa de vânatoare regala. Harnicii constructori si muncitori forestieri germani au construit barajele de la Macârlau (1780-1784), refacut în piatra de mesteri italieni între anii 1887-1898, având o capacitate de 172.000 mc si Faina (1790), destinate transportului lemnului prin plutarit nedirijat. Orasul Viseu de Sus a avut o populatie de 17.065 locuitori în anul 2002 si 16.698 locuitori în anul 2007.
Zona centrala a orasului are mai multe obiective de interes. Pe dreapta într-un mic parc, se afla doua monumente: primul este bustul lui Nicolae Dunca (1837-1862) inaugurat în anul 1998, un emigrant român amestecat în conflicte straine, cazut pe meleaguri straine, mediatizat pentru a ilustra relatiile de sânge americano-române, suprapromovate ocazional. În antiteza, celalalt Monument al Eroilor (*), ridicat în anul 2003, este impresionant prin simplitate, si prin inscriptie (În memoria eroilor din Viseu cazuti pentru Tara).
Pe stânga, biserica de lemn greco-catolica Maica Îndurerata (*) - construita în anul 1993-1995 este probabil modelul-simbol al goticului actual de lemn maramuresean, opera a mesterului Gavrila Hotico-Herenta din Ieud.
Urmatoarea intersectie concentreaza multe obiective de interes. Coltul din dreapta este al sediului Administratiei Parcului Natural Muntii Maramuresului (*). O placa memoriala ne arata ca subsolul cladirii a fost cel în care au fost detinuti cei împuscati la Moisei, oameni simpli nu eroi, care nu doreau decât sa ajunga la casele lor, la destramarea frontului. Peste drum se ridica biserica ortodoxa "Sf. Nicolae", construita în 1933-1937 de granicerii români condusi de generalul Uica Nicolae originar din Buzau. Arhitect a fost plutonierul Rujan Constantin. Spre dreapta, strada Libertatii are mai încolo pe stânga cladirea Muzeului de Istorie si Etnografie (**), inaugurat în anul 2003. Cele 3 sali ale muzeului cuprind peste 800 de exponate din domeniul agriculturii, pastoritului, exploatarii lemnului, obiecte de uz casnic, ceramica, obiecte de vestimentatie si costume populare, carti vechi, icoane, obiecte de cult, fotografii de epoca.
Din intersectie, spre stânga este strada Republicii, care duce la podul spre Tipterai si Vaser. În coltul ei se afla un restaurant denumit acum Cerbul, dar care multi ani a avut numele de "Tisa Neagra". Mai sus, tot pe stânga se afla sediul Primariei, instalat în conacul lui Pop Simon (*), construit la începutul sec. XX. Acesta a fost pretor al plasei Viseu timp de multi ani, invidiosii spunând ca averea renumita a acestuia, ar fi datorata avantajelor functiei.
Manastirea "Sf. Maria" -Valea Scradei (*) a fost construita în anii 1985-1998, existând urmatoarele amenajari: biserica ridicata între 1985-1991, pictata de V. Nimigeanu, casa monahala (1995), poarta maramureseana (1997), troita celtica (1998). Este situata la 8 km de Viseu de Sus, pe drumul de pe malul drept al Vaserului (DJ 187 A) si apoi pe afluentul stâng - valea Scradei.
În zona centrului se înalta biserica romano-catolica "Ioachim si Ana" (*), ridicata în anii 1912-1918 de catre un arhitect italian. Mai sus, în dreptul hotelului Brad, se desprinde spre stânga o strada de-a lungul careia se scurg de multi ani, pasii celor ce vor sa vada valea Vaserului, strada Carpati, continuata de strada Cerbului, ducând spre gara liniei ferate forestiere. Din strada Carpati, la dreapta pe strada Pacii se ajunge la "Biserica batrâna" (*) - biserica ortodoxa (fosta greco-catolica) "Bunavestire", ridicata între anii 1842-1844. În continuare pe valea Osoiului se poate ajunge la un interesant complex de agrement, cu piscina, lac cu peste, alimente traditionale, posibilitati de cazare.
De la gara forestiera, în decursul anului, trenul industrial porneste la ora 6-7 (în zilele lucratoare), platformele pentru busteni fiind însotite si de vagoane de calatori de tip muzeal, iarna încalzite cu lemne în sobe de metal, trase de locomotive Diesel, ducând spre locurile unde se exploateaza padurea (de obicei pâna la Stevioara, ocazional si mai în amonte). În sezonul estival exista un tren turistic special, cu vagoane istorice si tip platforma, trase si de locomotive vechi cu aburi. Acesta pleaca din gara turistica (mai din amonte) la ora 8 1/2 si mergea uzual pâna la Faina, de luni pâna sâmbata (nu circula duminica si de sarbatori). Dupa distrugerile datorate viiturii din 2008, accesul trenului turistic a ramas în anul 2009 doar pâna la Paltinu (aval de Bardau) si Poiana Novat. Tariful în anul 2009 este de 30 lei/pers, studenti 20 lei, copii (7-16 ani) 15 lei, copii sub 7 ani - gratuit. Informatii si înscrieri: Ecotours SRL, tel. 0262-353535, info@ecotours.ro, www.ecotours.ro
Valea Vaserului (***) este cel mai atractiv traseu turistic al muntilor Maramuresului, fiind strabatuta de ultima cale ferata forestiera functionala pentru scopul în care a fost construita (nu turistica) cu locomotive cu aburi din Europa. În scop turistic s-au refacut portiuni scurte de astfel de cai ferate în Bucovina (Moldovita), pe V. Ariesului (Câmpeni-Abrud), la Brad. Calea ferata forestiera de pe Vaser a fost construita între anii 1924-1933, are o lungime de peste 40 km si uzual se parcurgeau pâna în vara anului 2008, 27 km pâna la Faina sau 35 km pâna la Gura Stevioarei. Toate opririle sunt posibile puncte de plecare spre obiectivele turistice din muntii Maramuresului (vârfuri si poieni, izvoare minerale, în bazinul Vaserului fiind inventariate 53 izvoare minerale). Cazarea este posibila pentru grupuri mici în cabanele de vânatoare si silvice, sau în casutele camping de la Faina (rezervari-Ocolul Silvic Viseu de Sus, tel. 0262/353941).
Continuându-ne drumul de pe valea Viseului, trecem prin cartierul Radeasa, apoi valea se deschide din nou, silueta ascutita a vârfului Pietrosul Rodnei (2303 m) captându-ne atentia. Strabatem localitatea MOISEI (DN 18, km 73), una dintre cele mai mari sate din Maramures, care facea parte în anul 1353 din "possessio Kohnya" a voievodului "Bokdan". La intrarea în localitate, dincolo de Viseu, în Lunca de Jos se afla o biserica de lemn ortodoxa, construita dupa 1990. În centrul localitatii, pe stânga, se afla biserica ridicata în anul 1840, cu un turn adaugat în anul 1912. Biserica centrala a localitatii este ridicata pe locul unei biserici mai vechi, denumita "biserica popcomanestilor".
Tot aici, în anul 2002 s-a ridicat Monumentul eroilor moiseieni al sculptorului Ioan Marchis, sfintit în 27 octombrie.
La gura izvorului Dragos se afla impunatoarea biserica ortodoxa "Înaltarea Domnului" (*), ridicata în perioada 1984-1992. Remarcabil este obiceiul de a picta si scene istorice, nu doar cele ale sfintilor si martirilor credintei. În pridvorul bisericii, pe lânga portretele unor domni-martiri, se afla si o fresca ce înfatiseaza Monumentul Eroilor de la Moisei, ca si numele celor 31 de tarani, împuscati în 14 octombrie 1944. Motivul oficial a fost ca acestia au fost considerati dusmani ai statului maghiar, fie pentru ca au fugit din companiile de munca, fie pentru ca s-au împotrivit rechizitiilor de vite pentru armata, sau pentru ca au ajutat partizanii, care trimiteau "vesti" inamicilor, evident din "simpatie" fata de regim.
Daca principalele obiective umane ridicate de locuitorii Moiseiului, sunt de tip spiritual, cele naturale (incluse în Parcul National Muntii Rodnei - care utilizeaza nejustificat pentru tot teritoriul "copyright-ul" oferit de UNESCO în anul 1979, doar pentru Pietrosul Rodnei, de pe teritoriul Borsei si Moiseiului), ramân atractia principala a vizitatorilor. Accesul la Piatra Neagra si la Casa-laborator (de unde pe Golgota se poate urca pe Pietrosul) este rezervat cercetatorilor stiintifici, fara a fi prohibit total pentru iubitorii naturii "neacademici".
La iesirea din Moisei, pe dreapta se afla monumentul (**) ridicat de Vida Geza în memoria celor 31 de persoane (trei maramureseni, doi din judetul Cluj, majoritatea victimelor fiind din judetul Mures -24 persoane), care în loc sa-si revada familiile, au devenit eroi si martiri în 14 octombrie 1944. Imediat dupa razboi, elevii de atunci au dat serbari si din banii adunati, au construit o troita, pusa în cimitir la mormântul celor împuscati. În anul 1958 la mormântul comun s-a construit un obelisc, cu o placa înlocuita ulterior, datorita erorilor din text. În anul 1966 sculptorul Vida Geza a sculptat 12 statui de lemn de stejar, înlocuite în anul 1972 cu actualul monument, realizat din travertin. Monumentul inaugurat în 13 august 1972 se afla pe lista monumentelor istorice si este constituit din 12 coloane asezate în cerc, simbolizând cultul soarelui si al luminii. Din cele 12, doua au figura umana, simbolizând pe cei 2 supravietuitori, celelalte coloane fiind decorate cu masti populare.
Pe stânga se afla Casa memoriala a martirilor(**), un muzeu realizat în casa în care acestia au fost împuscati, cu documente si marturii despre acele evenimente tragice. Casa mica de lemn acoperita cu sindrila, este de asemenea monument istoric, datând din anul 1890.
Putin mai încolo, traversând calea ferata întram în orasul BORSA, obeliscul de la intrare având ca simbol floarea de colt a muntilor Rodnei (purtata cu mândrie de localnici la palarie, asa cum pacurarii din muntii Maramuresului, poarta toamna la palarie, la întoarcerea acasa, flori de "pastai") si o intrare de mina ce simboliza speranta într-o viata mai buna, datorita bogatiei în minereuri a subsolului. Probabil ca în timp simbolul mineritului va disparea, asa cum a disparut si mineritul.
BORSA (DN 18, km 83) a facut parte din cnezatul lui Bogdan de Cuhea, domeniu confiscat si daruit în anul 1365 Dragosestilor sub numele de "Bors". În anul 1450 "possessionis Borsa" apartinea cnezilor de Viseu ("Nicolai et Luce filiorum Stephani ac Naan, fily Hoghko de Wisso"). Dupa acad. Ioan Mihalyi de Apsa, numele de Borsa provine din cuvântul dacic "bora",care înseamna furtuna, la fel cum din apa s-a format "Apsa". Evident ca explicatia ramâne valabila pâna la posibilitatea de a o verifica. O alta varianta ar fi de a selecta denumirile cu aceasta radacina (Bârjaba, Borsaba, eventual Basaraba), de a vedea raspândirea lor în Maramures si de a explica terminatia "aba". Desigur exista si multe alte posibilitati. Orasul Borsa a avut o populatie de 27.675 locuitori în anul 2002 si 27.888 locuitori în anul 2007.
Dupa valea Hotarului, pe stânga lasam gara (acum inactiva), în care era situat capatul funicularului minier ce aducea minereul piritos din izvorul Cepelor, pe la Puzdrele, ca si calea ferata industriala ce venea de la Burloaia-Baia Borsa. Traversând Viseul, vedem în stânga biserica "italienilor" din Valcinet ("italienii" fiind de fapt borseni din "Micul Milano", cum mai e denumita Borsa cu duiosie, care au contribuit la ridicarea bisericii "Nasterea Maicii Domnului"), a carei constructie a început în anul 1989 si care va avea o catapeteasma acoperita cu foita de aur. Ceva mai încolo se ruineaza în picioare biserica "Sf. Arhangheli Mihail si Gavril" de la Gura Sârcii, ridicata în anul 1929. Urmeaza tot pe stânga fosta cazarma a vânatorilor de munte (construita în anii 1941-1943), în continuare strabatând Borsa "evreiasca", cu case ce au intrari direct din strada în fostele pravalii.
Lasam în stânga cladirea primariei (construit în anul 1899), înainte de care, spre stânga, o straduta îngusta duce la biserica de lemn "Sf. Arhangheli" (**). Biserica de lemn a fost ridicata imediat dupa invazia nenorocoasa a tatarilor si moldovenilor din anul 1717 (alte surse, chiar oficiale - Lista Monumentelor istorice întocmita în anul 2004 de Ministerul Culturii, vehiculeaza anul 1700 drept cel al constructiei, anul 1718 fiind probabil cel al renovarii bisericii). Pictura interioara pe pânza a fost realizata de zugrav Zaharia în anul 1769. Silueta acestei deosebite biserici de lemn a Maramuresului este eleganta, cu pridvor înaltat si acoperis cu poala dubla, având si remarcabile arcade de lemn. În naos, deasupra usii este un act de danie scris în chirilica si anul 1775, deasupra caruia este pictat vulturul bicefal-simbolul fostului Imperiu Austriac, în a carei departata periferie se situa atunci Borsa. În apropiere se ridica o biserica ortodoxa noua.
Din centrul localitatii, spre stânga se desprinde drumul (DC 8) spre Baia Borsa, denumita multa vreme Borsa Handal, asezare cu activitate miniera mentionata înca din anul 1554, atunci când se scria ca exista mine vechi parasite, care ar putea fi de mare folos . În centru, pe pajistea (îngradita) din fata hotelului Iezer se afla bustul (subdimensionat, ca si placa explicativa, ce nu poate fi citita din acest motiv de cei interesati) fostului primar al Borsei -Gavrila Mihali-Strifunda, cel care a dezamorsat în anul 1945 entuziasmul ucrainenilor maramureseni, care doreau un Maramures unit sovietic, românii maramureseni preferând (la fel ca în 1941-1944 când s-a refacut fostul comitat al Maramuresului sub stapânire maghiara) apartenenta la România în loc de reconstituirea unui Maramures medieval sub stapânire straina.
Acesta urmeaza cursul vaii Tâsla (transcrierea "Cisla" se citeste aproape la fel în limba maghiara), cu fundalul acaparat de silueta vârfurilor Stâna lui Vârtic (considerat de neinitiati drept Toroiaga) si Piciorul Caprei din muntii Maramuresului. În Rotundu lasam pe dreapta valea Rea apoi tot pe dreapta Biserica  Sf. Treime ridicata între anii 1957-1989, recent extinsa si modernizata si ajungem la podul, spre stânga, unde se desprinde drumul ce duce prin valea Florilor (nume recent al vaii Fataciunii, considerat ca si altele: - valea Porcului, Cracesti - deranjante de catre oficialitati).
Înainte de a trece podul peste Tâsla, spre dreapta se poate ajunge la pârtia de schi a lui Danci Pricop (micuta, dar dotata cu teleschi si cu instalatie de iluminare nocturna). În apropiere este cladirea manastirii "Sf. Ierarh Nicolae" ridicata în anul 2001 cu finantarea familiilor Timis (din Borsa, dar acum australiano-canadiene). Dupa ce trecem podul peste Tâsla, intram în zona ce a fost denumita în Evul mediu Lunca Cailor (în limba româna suna rau, dar initial ea a fost un "Pferderfeld" fara astfel de probleme). Lasam pe dreapta biserica romano-catolica "Sf. Francisc" (ridicata în anul 1817, refacuta în anul 1835) si ajungem sub Piatra Baitei, la confluenta Tâslei cu Secu. Spre stânga se afla cartierul de blocuri, pe stâlpi observând marcajul turistic care urca pe valea Secu pe la minele Emeric, Colbu si Gura Baii, ajungând la refugiul turistic Lucaciasa, de unde coboara în Vaser la Macârlau. Putin mai sus pe dreapta, în scuarul din fata Intreprinderii miniere Baia Borsa (din noiembrie 2006 fara activitati de extragere a minereului) se afla un monument ridicat în anul 1993 în memoria minerilor victime ale accidentelor de munca, pe care sunt înscrise versuri din Imnul minerilor. Si mai încolo, tot pe dreapta, între 1995-2001 s-a construit prima catedrala a minerilor din România (minerii din Baia Borsa au fost primii donatori pentru constructia bisericii), cu hramul "Schimbarea la fata", care se serbeaza în prima duminica a lunii august, odata cu Ziua Minerului.
De la intersectia de sub Piatra Baitei, drumul auto industrial urmeaza în continuare Tâsla, lasa în dreapta ramificatia de pe valea Vinisoru (cunoscut pentru izvoarele minerale, dintre care 2 sunt îmbuteliate, precum si pentru noul schit construit lânga izvorul mineral Pacuri), trece de mina Burloaia, lasa în dreapta ramificatia de pe Tâslisoara, apoi la stânga cea care traverseaza în bazinul Vaserului la Catarama prin saua Gâliu, ajungând în final în Tarnita Balasinii. Din centrul Borsei spre dreapta, dincolo de cartierul de blocuri se afla biserica "Sf. Apostoli Petru si Pavel", ridicata în anii 1885-1886 si biserica greco-catolica de lemn, ridicata în anul 1996. Revenim în DN 18 continuându-ne drumul spre Bistrita Aurie, lasând în stânga capela ridicata în anul 2004 în memoria cântaretei de muzica populara Titiana Mihali. Lasam apoi la gura izvorului Pietroasa, traseul marcat ce urca spre Pietrosul Rodnei pe la Iezer (pe dreapta drumului, din anul 2006 a început ridicarea schitului "Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul"), apoi podul de la gura vaii Repedea, de unde pornesc trasee turistice nemarcate spre lacurile Buhaiescu si Izvorul lui Ratifoi.
Ajungem în Poiana Borsei, unde în cimitirul de lânga biserica "Sf. Arhangheli Mihail si Gavril" ridicata în anul 1937, se odihneste Gavrila Mihali-Strifunda -fost primar al Borsei, care în anul 1945 si-a riscat libertatea si viata, luptând pentru mentinerea Maramuresului interbelic în granitele României. Tot aici este o biserica mai mica -"Sf. Apostoli Petru si Pavel", ridicata în anul 1925, ce apartinea credinciosilor din Repedea. În amonte lasam în stânga valea Birtu cu numeroase izvoare minerale, apoi tot în stânga, drumul forestier de pe valea Cercanel, cu acces spre vârful Cearcanul (1846 m), si platoul suspendat al Podului Cearcanului. Strabatem apoi micul defileu din gresii si Viseul (denumit aici Viseut) întra în ultima sa zona depresionara, cea de la GURA FÂNTÂNII (DN 18, km 92), perla turistica a Maramuresului si a muntilor Rodnei.
Intram la dreapta pe DN 18 A, probabil cel mai scurt drum national din România (1,2 km), spre fostul Complex turistic Borsa, denumit astfel pentru ca era initial compus din doua cabane. Fostul Complex turistic este acum o autentica statiunea turistica (înca nedeclarata), cu o capacitate de cazare ce depaseste mai multe sute de locuri, în hoteluri, pensiuni turistice, case de vacanta private ce închiriaza camere, sau în camere special amenajate pentru turisti de catre localnici. Imediat dupa podul peste Viseut, în dreapta-ascunse vederii de relief si vegetatie, sunt cele trei trambuline pentru sarituri cu schiurile (de 90, 70 si 35 m), pe care s-a înregistrat si recordul national de zbor cu schiurile, din pacate acum abandonate. Tot aici de lânga hotelul As, se lucreaza la telegondola ce va permite utilizarea pârtiei ce coboara din Buza Dealului (lungime 3.000 m, denivelare cca 700 m). Pâna la definitivarea acesteia, pârtia din Runcul Stiolului detine "monopolul" schiului la Borsa ("sabotat" puternic în ultimii ani de conditiile neprielnice meteorologice, de regresul economic si de largirea ofertei locurilor de schi pentru un numar de schiori relativ constant). Telescaunul are o lungime de 1920 m (pâna în poiana Runcul Stiolului), diferenta de nivel de 496,3 m, cu o capacitate de transport de 400 persoane/ora. El este continuat de un teleschi construit în anul 1983, din poiana Runcul Stiolului pâna în Stiol, având o lungime de 685,6 m, o diferenta de nivel de 181,5 m si o capacitate de 650 pers/ora. Accesul spre Stiol, cascada Cailor, taul Stiol ofera atractivitate telescaunului si în sezonul estival.
Pe platoul din zona constructiilor turistice de stat (cu prezent si viitor incert), biserica de lemn ortodoxa a localnicilor ridicata în anul 1998, este sigur cea mai estica biserica de lemn maramureseana. Obiectivele de interes turistic înconjoara statiunea, din lunga lista selectându-le doar pe cele de 2-3 stele (cascada Cailor, taul Stiol, Podul Cailor, brânele din Piatra Rea (rezervatie naturala), toate în Parcul National Muntii Rodnei.
De la Gura Fântânii drumul auto urca mai accentuat în versantul drept al Viseutului, oferind o vedere de ansamblu asupra pitorescului "cartier" de case de vacanta de dincolo de vale. Dupa curba mai accentuata de pe V. Hajmarului, drumul ajunge la Preluca tatarilor, unde se afla monumentul ridicat în memoria confruntarii decisive cu tatarii Hoardei de Aur din anul 1717. Este mai putin cunoscut faptul ca tatarii au fost însotiti si de armata Moldovei, condusa de domnitorul Mihai Racovita (aliat de nevoie al turcilor, al caror ordin l-au îndeplinit tatarii) si ca la Vama pe valea Moldovei, se afla un monument denumit "Stâlpul lui Voda", ridicat de Mihai Racovita pentru comemorarea sansei scaparii din capcana borsenilor. Drumul urca în serpentine prelungi si elegante, treptat vederea devenind din ce în ce mai ampla. În pasul Prislop (DN 18, km 105), sus la golul subalpin, zarile se deschid spre versantul nordic al muntilor Rodnei (sectorul Inau-Gargalau-Puzdrele) si spre Cearcanul (muntii Maramuresului). Monumentul dedicat constructorilor ce au modernizat acest pas de altitudine este flancat de 2 popasuri turistice. Spre stânga, un drum de culme marcat cu banda rosie strabate rezervatia de cocos de mesteacan Cornul Nedeii-Ciungii Balasinei, pâna în Tarnita Balasinei. Aici se desfasoara în luna august, din anul 1969 "Hora de la Prislop" - festival folcloric interjudetean (Maramures, Suceava, Bistrita Nasaud), mult cautat de turistii straini.
Spre dreapta, dincolo de constructiile manastirii "Sf. Treime" începute în anul 2000, în memoria celor peste 3500 de oameni de diverse nationalitati cazuti în cele doua razboaie mondiale (dintre care 138 de morminte din primul razboi mondial au fost redescoperite în timpul sapaturilor pentru constructia manastirii, mormintele fiind marcate cu cruci), îngropati în cimitirul militar de aici, traseul marcat trece prin Preluca Doamnei, ajungând în saua Stiol.
Drumul coboara în bazinul Bistritei Aurii, initial în serpentine, apoi ocolind prelung Magura Bârjabei (Borsaba în vechile documente), denumire în care recunoastem usor radacina de la care provine si numele Borsei, ajungând în valea Bistritei Aurii, aval de confluenta cu Putredu. Ceva mai în aval ajungem la gura pârâului Vâlcanescu, cu mai multe amenajari turistice, dar si cu o locuinta permanenta, cea a lui Stefan Grec-Iepure, în care acesta a deschis Muzeul Radacinilor (**), ce expune nu doar radacini cu forme ciudate (papagali, vulturi, scorpioni, serpi sau Fata Padurii), ci si alte ciudatenii: lampi de mina, bani vechi, oua de pasari, flori de mina etc.
Drumul coboara în continuare pe Bistrita Aurie, trece de panourile ce marcheaza (gresit) limita judetelor Maramures si Suceava si traversând podul peste valea Sesuri (aici este de fapt limita dintre cele doua judete pe Bistrita Aurie) ajunge la SESURI (DN 18, km 117), veche asezare de plutasi, acum centru silvic ce devine un adevarat sat de colibe si corturi toamna, la culesul ciupercilor. Înainte de podul de la Sesuri, un drum se desprinde la dreapta pe valea Bila, spre Rezervata naturala Lala-Inau-Bila. Drumul forestier din stânga, de pe valea Sesuri, reintra în judetul Maramures la cantonul silvic situat la 1 km amonte. Spre stânga, pe valea Sesuri se poate urca la cabana (privata) Fântâna Stanchii, iar pe valea Fântânele (afluentul stâng), marcajul turistic urca tot la cabana Fântâna Stanchii, de unde coboara apoi pe Dealul Bucatii în valea Tâslei la Burloaia. Din valea Fântânele, spre dreapta se desprinde drumul de pe valea Zâmbroslava, trecând pe sub abruptul calcaros al vârfului Zâmbroslava (1603 m), coborând apoi pe valea Maguritei spre valea Sâlhoi, lasând în dreapta Rezervatia botanica Sâlhoi (*), care ocroteste o planta rara - Cochlearia pyrenaeica - var. borzeana, descoperita de botanistul Artur Coman, varietate de hrean salbatic de mlastina. Putin mai în aval, tot în dreapta, în stâncile de pe pârâul Banariei se afla vestita pestera a Comorii, denumita si pestera Hotilor, "banaria" fiind evident un loc plin de bani.
Drumul forestier ajunge în valea Sâlhoi la un canton silvic, de unde la stânga urca pe sub stâncile calcaroase Sâlhoi în Tarnita Balasinii. Spre dreapta, drumul ajunge în cursul superior al Tibaului la Alexesti, de unde în amonte se ajunge la Prestânci, Sarata, Pârcalab, locuri pitoresti aflate într-o zona montana din care îsi trag seva râurile ce curg divergent spre Bistrita Aurie (Tibaul si Cârlibaba), Galitia (Ceremusul Alb) si Bucovina de Nord (Sarata-Solontovka). Sunt locuri departate, izolate si tainice, în care zimbrii au supravietuit mai mult decât scriu "manualele", ultimul zimbru vânat pe teritoriul României actuale, fiind cel de la izvoarele Tibaului, rapus în anul 1852, ale carui coarne si piele au fost donate preotului Anderco din Borsa. Poate ca dupa derularea acestor informatii, nu mai e deloc un mister existenta pe o suprafata restrânsa din bazinul Tibaului, a mai multor rezervatii naturale, zona de aici fiind înca un colt de rai, cu flora-fauna de mult disparute din alte parti.
Ar mai trebui de spus ca "Serbarile Zapezii" de la Borsa (initiate în anul 2003), sunt doar un mic supliment al adevaratei sarbatori borsene - Sânzienele, care se sarbatoresc cu focuri (nu prea crestine) în 24 iunie, toate acestea fiind însa eclipsate de spectacolul întoarcerii anuale a borsenilor ce lucreaza (într-un fel sau altul) mai ales în Italia, luna august fiind astfel cea a unui spectacol unic, ce se deruleaza de mai multi ani la Borsa.
  6. Sighetu Marmatiei - Dealul Herea -Valea Viseului - Borsa - Pasul Prislop - Bistrita Aurie
TRASEE TURISTICE
1
20
19
18
17
16
15
14
13
12
11
10
9
8
7
6
5
4
3
2